Atractii Turistice in Constanta: Delfinariul, Planetariul, Observatorul Astronomic si Rezervatia de Pasari Exotice

Cand spunem Constanta, gandul ne poarta la Marea Neagra si distractie, la soare si relaxare, la concediu alaturi de cei dragi. Nu multi dintre noi stiu insa ca exista multe atractii turistice in Constanta si ca orasul de la Marea Neagra are o multitudine de locuri minunate si unice de vizitat.

Scurt Istoric

Locuri de Vizitat In Constanta

Atractii Turistice in Constanta – Casino

Situata la intersecția mai multor rute comerciale, Constanța se află pe coasta de vest a Mării Negre, la 185 de mile de strâmtoarea Bosfor. O metropolă antică și cel mai mare port maritim din România, Constanța are o istorie de aproximativ 2500 de ani. Orasul a fost inițial denumit Tomis iar legenda spune că Jason a ajuns aici dupa ce a gasit Lana de Aur.

Tomisul a fost cucerit de către romani în 71 î.Hr. și a fost redenumit Constantiana de către Împăratul Roman, Constantin cel Mare, în onoarea sorei sale. Numele a fost scurtat la Constanța în timpul erei otomane. În timpul secolului al XIII-lea negustorii genovezi dominau Marea Neagră și Constanța. In secolul al XIX, regele Carol 1 hotareste relansarea orasului prin constructia de monumente si imobile cu o arhitectura impresionanta.

In prezent, datorita numeroaselor monumente istorice, ale ruinelor antice, a cazinourile mari, muzeelor și magazinelor dar și datorita apropierii de stațiunilor de pe plajă, fac din oras punctul cel mai atractiv de pe coasta Mării Negre. Restaurantele în aer liber, cluburile de noapte și pub-urile deschise pana tarziu fac din Constanta un oras al distractiei si al buneidispozitii.

Constanta este de asemenea si cel de-al patrulea port ca marime din Europa, dupa Rotterdam, Anvers si Marsilia.

Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii

 

Asadar, daca sunteti in cautare de atractii turistice in Constanta, orasul ofera multiple posibilitati de petrecere a timpului liber si de aceea, daca ajungeti aici, este imperios necesar sa alocati timp pentru a merge la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii. Complexul include Delfinariul şi Planetariul, Acvariul, Observatorul Astronomic dar şi Rezervaţia de Păsări Exotice.

Delfinariul

Obiective Turistice In Constanta

Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii – Delfinariu

Delfinariul ii are ca protagonisti pe Ni Ni și Chen Chen, alaturi de doi lei de mare simpatici, John si Lorry in superba locatie din Bulevardul Mamaia, numarul 255.  Spectacolele dureaza cate 30 de minute, intre orele 11:00 dimineata si 19:00 seara iar in zilele foarte aglomerate sunt organizate spectacole separate intre orele 13:00 si 17:00.

Acvariu

 

Cand vine vorba despre Acvariu insa, tineti cont ca imobilul este situat in B-dul Elisabeta, nr. 1 (Faleza Casino Constanţa). Cladirea a fost construita la începutul secolului XX ca anexa a Cazinoului și a funcționat ca restaurant pana la reamenajarea ei pentru destinația actuala . In prezent pot fi vazute peste 100 de specii de pesti și viețuitoare marine, fiind structurate în trei secții: Marină, Dulcicolă și Pești Exotici.

Obiective Turistice In Constanta

Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii – Acvariul

 

Observatorul Astronomic

 

Observatorul Astronomic a luat fiinţă în anul 1970. La intrare în Observator, se poate vizita expoziţia Universul, ce prezintă structura Universului, pornind de la metagalaxie până la structura Sistemului Solar, prezentând planetele în imagini şi caracteristicile lor. Tot în cadrul Observatorului Astronomic se află şi cupola pentru observaţii astronomice. Aceasta are un diametru de 5m şi adăposteşte Telescopul cu oglindă tip Cassegrain, care are diametrul de 150mm, distanţa focală reală (900mm), echivalentă(2250mm), iar grosismentul max=360X.

Obiective Turistice In Constanta

Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii – Observatorul Astronomic

Microrezervatia cu Pasari Exotice

 

În cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa, începând cu anul 1985 a intrat în circuitul public o Microrezervaţie care se întinde pe o suprafaţă de cca 12 ha din care 2 ha reprezintă luciu de apă cu vegetaţie palustră.

Patrimoniul acestui obiectiv deţine avifauna acvatică (pelicani, lebede, raţe şi gaşte sălbatice), avifauna terestră (păuni, fazani) şi mamifere (mufloni, cerbi lopătari, capriori), care se regăsesc în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării şi Rezervaţia Negureni. Mare parte din aceste exemplare sunt monumete ale naturii şi specii rare cu o reprezentare tot mai redusă în biotopurile naturale.

În cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa, începând cu anul 1982, a intrat în circuit turistic Expoziţia Păsări exotice şi de decor amplasată în imediata apropiere a Microrezervaţiei.

Dintre vertebratele terestre pasările reprezintă grupul cel mai bogat în specii, însumând ¾ din totalul acestora. Expoziţia de Pasări exotice şi de decor, îmbogăţită an de an, oferă vizitatorilor de toate vârstele posibilitatea de a se recrea într-un mod plăcut şi instructiv, putându-şi lărgi orizontul cunoaşterii asupra avifaunei diverselor zone biogeografice.

Atractii Turstice In Constanta

Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii – Pasari exotice

Este vorba de specii precum Marele şi Micul Alexader în diverse varietăţi de culoare, Peruşul Rosella cu o paletă cromatică deosebită, Papagalul nobil, Papagalul Jaco, peruşi ninfă sau fluerari, Pasarea paradisului, Peruşi ondulaţi cu un colorit variat precum şi alte specii de păsări de talie mică (Cinteza zebră, Turturica diamant). Expoziția de Păsări Exotice găzduiește un număr de 23 specii cu un efectiv de 85 exemplare.

Echitatie

Atractii Turistice In Constanta

Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii – Echitatie

De asemenea, complexul are si un spatiu generos destinat echitatiei, avand in palmares 14 cai din rase diferite precum calul de sport românesc, rasa olandeză, rasa freziană, rasa norvegiană – Fjord Horse, cai arabi, huțul bucovinean și ponei. Centrul ofera si posibilitatea achizitionarii unor abonamente atat pentru adulti cat si pentru copii.

Programul exact de functionare dar si tarifele aferente fiecarui centru de vizitat pot fi gasite pe site-ul oficial http://www.delfinariu.ro/

Încă din anul 2015, Phoenicia Holiday Resort organizează pentru părinţiii şi copiii care aleg sa isi petreaca vacanta la hotel excursii gratuite la Delfinariu . Alături de un membru al echipei Phoenicia, sunt organizate gratuit, de doua ori pe săptămână, vizite la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii pentru cei mari si cei mici.

Asadar, data viitoare cand va planuiti concediul, luati in calcul si o vizita la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii unde cu siguranta veti afla atat lucruri noi si interesante dar veti si putea vedea peste 30.000 de exponate, unele pe cale de disparitie. Pe langa toate acestea, vom povesti in articolele viitoare si despre multe alte atractii turistice in Constanta cum ar fi Parcul Arheologic, Casa cu Lei, faimosul far din Constanta dar si despre impresionanta cladire a  Cazinoului.