Înotul – aport în dezvoltarea fizică şi psihică

 

Un sport uşor, dar antrenant în acelaşi timp, înotul este recomandat a fi practicat la toate vârstele.De la bebeluşii de cateva luni care abia se obişnuiesc cu mediul exterior, până la persoanele trecute de prima tinereţe, înotul poate face minuni în ceea ce priveşte sănătatea fizică şi psihică.

Dacă discutăm despre cei mici, principala recomandare este să îi lasaţi pe mâna specialiştilor dacă vă hotărâţi să îi ajutaţi în a se dezvolta armonios. Alegeţi cu atenţie un instructor de înot cu fler pedagogic şi cu siguranţă acesta va ştii exact care sunt punctele de plecare, indiferent de vârsta copilului dumneavoastră. De exemplu dacă hotărâţi să vă înscrieţi piticul la cursurile de înot de la 4 ani, îl veţi ajuta în dezvoltarea funcţiilor cognitive , în avea atenţie distributivă dar şi în a se focusa pe atingerea unui obiectiv. Înarmaţi-vă totuşi cu răbdare, pentru că nu vor fi suficiente doar trei sau patru şsedinţe ca micul eou să fie înotător profesionist. Fiecare copil va învăţa să înoate în funcţie de vârsta şi aptitudinile sale dar şi de ambiţia de a fi mai bun în fiecare zi.Puteţi în schimb să îi urmăriţi progresul şi să îl încurajaţi în mod constant.

Încă de la deschidere, din anul 2010, în cadrul complexului Phoenicia Holiday Resort, cei mici pot lua cursuri de înot zilnice, gratuite. Astfel alături de un specialist, inclusiv în vacanţă, într-un mod interactiv ,aceştia învaţă secretele unui sport serios.

Dacă în cazul celor mici, abilitatea de a înota este uşor de dezvoltat, în cazul adulţilor acest lucru poate fi aparent dificil, cel puţin de la primele şedinţe. Cei care nu ştiu ’’să străbată’’ undele cristaline ale apei adânci pot învăţa în mod cert acest lucru chiar dacă au trecut de prima tinereţe. Mai mult, înotul este recomandat de către medici persoanelor cu afecţiuni cardio-vasculare, respiratorii şi nervoase. De asemenea, în cazul persoanelor care necesită tratamente recuperare precum cele neuro-motorii, înotul poate fi o treaptă împortantă spre vindecare.

Deşi asociem practicarea înotului cu perioada de vară, trebuie să ştiţi că un aport în creşterea imunităţii organismului dumneavoastră este să mergeţi la bazinele acoperite chiar şi pe perioada rece. Veţi observa în timp că virozele nu vă vor mai cauza probleme de sănătate.